Consilierul PNL, Narcis Sofianu îl acuză pe viceprimarul Apostoliceanu de fals în acte

Un subiect care a mai apărut în presă și în anul 2018 a fost reîncălzit într-o emisiune televizată de către consilierul local PNL, Narcis Sofianu. Acesta îl acuză pe viceprimarul Sorin Apostoliceanu că a promovat în Consiliul Local un proiect de hotărâre prin care primăria cumpăra 190 de metri pătrați de teren pe care construise un canal pentru apele pluviale la intersecția străzilor Calea Drăgăşani şi strada dr Victor Slăvescu. Terenul cumpărat de primărie aparţinea fratelui primarului Cornel Ionică, Nicolae Ionică.

Proiectul a fost votat şi de Narcis Sofianu, dar acesta spune că de fapt viceprimarul Apostoliceanu le-a prezentat consilierilor un act care cuprinde mai multe falsuri. Una dintre ele era că în propunerea lui Apostoliceanu terenul figura ca intravilan când de fapt el este în extravilan şi este şi forestier., adică neconstruibil. De altfel, instanţele de judecată au impus primăriei,  după construirea canalului pentru ape pluviale, readucerea terenului la starea iniţială, adică demolarea canalului. Primarul Ionică spune că acel canal era foarte important pentru protecţia caselor aflate peste stradă de terenul fratelui său.

Cert e că după decizia instanţelor de judecată, primăria alege nu să readucă terenul la forma iniţială, ci să cumpere 190 de metri pătraţi din teren, iar comisia de evaluare consideră că preţul corect este de 45 de euro pe metrul pătrat. Aşa că fratele lui Ionică s-a ales cu aproape 9000 de euro pe 190 de metri pătraţi pe baza, zice Sofianu, a unui proiect de hotărâre cu multe falsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...