
Consilier local piteștean și președinte al Ligii Aleșilor Locali din PNL Argeș, Narcis Sofianu atrage atenția celor din PSD Piteși că foarte multe activitrăți de la nivelul municipiului puteau fi îmbunătățite dacă angajările nu se făceau pe criterii strict politice. Sofianu îi sugerează președintelui PSD Pitești, Cristian Gentea, să analizeze ce se întâmplă și la FC Argeș, unde directorul și angajații nu au fost în stare să atragă nici măcar un sponsor serios, dar reușesc să toace 2 milioane de lei de la bugetul local. În plus, aceștia nu au reușit într-un an de zile să protejeze brandul FC Argeș, cumpărat de municipalitate, deși era foarte ușor. De altfel, la vremea respectivă noi am scris în detaliu prin ce mașinațiuni a ajuns Dragoș Șerban director al clubului sportiv al municipalității.
„Fac apel la colegul Cristian Gentea, pe care îl știu de bună credință, să renunțe la incompetenți! Toate reușitele primarilor care fac performanță în România, ce-i drept majoritatea din Ardeal, se fac cu un principiu de bază: nu-și angajează rude de la țară sau oameni subordonați pe linie de partid. Dacă angajezi proștii de la partid, niciodată nu vei face performanță”, a declarat Sofianu.



