Consilierul Mihai Georgescu i-a oferit o plachetă aniversară asului aviației de vânătoare Ion Dobran

Consilierul local din comuna Călinești, Mihai Georgescu, l-a vizitat sâmbătă pe asul Ion Dobran, cu ocazia împliniri vârstei de 101 ani. Originar din Călinești, Dobran este unul dintre așii aviației românești de vânătoare, fiind o legendă vie, mai ales datorită faptului că a luptat împotriva aviației rusești, amerciane, dar și germane.

Mihai Georgescu i-a oferit veteranului Dobran o plachetă aniversară, obținând promisiunea distinsului aviator de a-și vizita locurile natale. În plus, Mihai Georgescu a început deja demersurile în Consiliul Local Călinești pentru ca asul aviației de vânătoare românești, ajuns la o vârstă respectabilă, să devină cetățean de onoare al comunei.

“Sâmbătă a fost despre aniversarea eroilor în viață, din Călinești. Cu această ocazia am înmânat din partea comunei noastre o plachetă aniversară dlui Dobran și am propus ca atunci când se poate deplasa să facă o vizită a locurilor natale și să îi înmânăm titlul de cetățean de onoare al comunei noastre într-o ședință solemnă dedicată acestuia.

Am primit și un autograf de preț de la acesta- „Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front” -Ion Dobran- cartea încă o mai găsiți prin librăriile online. Mulțumim domnului Dobran pentru primire și îi urăm încă o dată sănătate”, a declarat consilierul local Mihai Georgescu.

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...