Consilierii locali din Bârla aprobă banii pentru investiţii, primarul nu face lucrările

Gică Voicu, primarul pe care liberalii l-au fluturat prin faţa oamenilor din Bârla ca pe o minune locală, continuă ceea ce a ştiut să facă şi în mandatul trecut- nimic. Nimic pentru oameni, totul pentru ştie el cine. Consilierul local PSD  Alin Pană, a atras atenţia asupra faptului că anul trecut consilierii locali au aprobat banii pentru o serie de investiţii extrem de importante pentru comunitatea locală, dar primarul nu a mai implementat niciun proiect.

 
„In ultimul an am aprobat foarte multe proiecte de hotărâre, pe care actuala conducere nu le-a dus la finalizare.De la aprobarea  sumei de 3 miliarde vechi pentru extinderea rețelei de gaze naturale pana la aprobarea de miliarde vechi pentru terminarea rețelei de apa și branșarea gospodăriilor.
 
Nu am vazut o branșare la gaze sau la apa. De ce???Poate nu este momentul potrivit și se aștepta,,alegerile locale’’.
 
Am aprobat bani pentru parcurile din satele Mozaceni -Vale și Urlueni,se așteaptă alegerile…
 
Am aprobat bani pentru extinderea rețelei de apa și canalizare,se așteaptă….
 
Am aprobat bani pentru un teren multifuncțional in satul Urlueni și pentru o sala de sport in satul Mozaceni-Vale,același deznodământ.
 
Am aprobat depunerea unui proiect pentru canalizare și unul pentru asfaltarea drumurilor comunale. 
 
Am aprobat bani pentru biserici,împrejmuire terenului de fotbal,am aprobat branșarea la curent electric a bazei sportive,etc.
 
Toate aceste proiecte și altele se pot verifica pe site-ul primărie Barla!
 
La ultima ședința de consilul local, am avut surpriza sa găsim plăti făcute din excedentul bugetar,lucrările respective au fost aprobate de vechiul consilul local.
 
Am avut discuții pe tema prețului la gunoi,va aducem la cunoștința ca actuala conducere își dorește majorarea.Doriți sa plătiți mai mult
 
Noi nu suntem de-acord”, a anunţat consilierul Alin Pană.
 
 Nici locuitorii comunei Bârla nu prea mai suportă nepăsarea şi minciunile electorale ale lui Gică Voicu şi consideră că ar trebui să-i fie ruşine să mai dea ochii cu oamenii din comună.
 
Ba mai mult, oamenii îl acuză pe primarul Gică Voicu pentru faptul că li s-a promis asfalt, alimentare cu apă şi gaze, dar s-au ales cu nimic. Nici dispensarul cu care s-a lăudat Voicu în campanie electorală nu există . Tot ce a rămas din promisiunile lui Gică Voicu e sfidarea la adresa cetăţenilor, plătitori de taxe şi impozite. Noi îi dorim somn ușor primarului Voicu până la alegerile locale din 2024 iar cetățenilor comunei Bârla le spunem să stea cu ochii pe proiectele promise de acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...