Consilierii județeni își aprobă propria lipsă de performanță!

La ședința de joi a Consiliului Județean Argeș, aleșii județeni vor avea de aprobat execuția bugetară la sfârșitul anului trecut. Deja nu mai este un secret pentru nimeni că CJ a terminat anul 2016 cu un excedent bugetar uriaș, nefiind în stare să promoveze și să implementeze investiții serioase, situație care se va rpeta, cel mai probabil și anul acesta. Astfel, dintr-un buget de 370 milioane lei, a rezultat un excedent de aproape 64 milioane lei, bani care nu au fost cheltuiți. În condițiile în care președintele Dan Manu stă cu mâna întinsă pe la diverse ministere pentru finanțarea unor obiective de investiții, ne întrebăm dacă nu cumva era mai simplu ca CJ să-și asume din fonduri proprii derularea unor proiecte. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...