
Forurile de conducere ale PSD şi ALDE se vor reuni, vineri, pentru a decide miniştrii care vor face parte din Guvernul Dăncilă, precum şi noul program de guvernare.
Astfel, CExN al PSD se va reuni, vineri, de la ora 11.00, iar Biroul Politic Central al ALDE a fost convocat pentru ora 10.00. La şedinţa ALDE va participa şi premierul desemnat, Viorica Dăncilă.
Potrivit declaraţiilor de până acum, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri.



