
APP, filiala Argeș, condusă de către Daniel Manole, a inaugurat azi noul sediu și a organizat o conferință de presă la care au venit Codrin Ștefănescu, președintele APP la nivel național, și Francis Tobă, deputat. Un moment inedit s-a produs însă înainte de a începe totul: Codrin Ștefănescu, Daniel Manole și Francis Tobă au avut ghinonul de a rămâne blocați în liftul care urca spre sediul APP situat într-o clădire de pe bulevardul Frații Golești din Pitești. Cei trei au trecut peste incident cu zâmbetul pe buze.



