„Coaliția majoritară PNL – USR PLUS – UDMR a transformat Parlamentul României în Țara dictaturii”

 Parlamentul României nu mai este expresia democrației, a angajamentului față de cetățeni, garantul respectării drepturilor fundamentale, constituționale, susține senatorul de Argeș al PSD Cristina Stocheci. 

 
Coaliția majoritară PNL – USR PLUS – UDMR a transformat Parlamentul României în Țara dictaturii, a pumnului în gură și a sfidării a tot ceea ce înseamnă libera exprimare și apărarea drepturilor cetățenilor împotriva abuzurilor celor 244 de parlamentari ai coaliției. Ești, practic, forțat să lupți prin toate mijloacele pentru a pune stavilă nedreptăților instaurate, declară Stocheci. 
 
„Zilele acestea am susținut mai multe amendamente la Legea Bugetului de Stat, iar unul dintre cele mai importante a fost înființarea unui Laborator de Radioterapie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
 
Sănătatea din Argeș are nevoie de diversificarea serviciilor. Un compartiment de radioterapie în cadrul Spitalului Județean de Urgență presupune efectuarea unui tratament loco-regional al cancerului cu două scopuri: curativ și paliativ.
Terapia cu radiații este una din cele mai utilizate și sigure metode în tratamentul cancerului.
Conform datelor statistice, nevoia de radioterapie crește îngrijorător, cu 3% pe an.
 
În plină pandemie și într-o luptă continuă pentru sănătatea cetățenilor, diferența dintre viață şi moarte, dintre alinare și suferință nu poate fi subordonată unor rațiuni politicianiste mărunte, concretizate în alocări de fonduri pe criterii discreționare, în funcție de calcule politice meschine. Viețile oamenilor nu au culoare politică şi nici preț!”, afirmă Cristina Stocheci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...