Cei mai mari poluatori mondiali nu renunță la cărbune. România încotro?
„Cea de-a 26-a reuniune a părților participante la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP26) a adus în atenție un subiect care devine tot mai prezent și pe agenda publică națională: atingerea neutralității climatice. Au fost două săptămâni de dezbateri, negocieri și divergențe în care liderii mondiali au căutat soluții pentru atingerea obiectivului Acordului de la Paris, de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale. De departe, subiectul cel mai controversat al summit-ului a fost cel legat de renunțarea la combustibilii fosili, care s-a lovit de opoziția marilor poluatori globali: China, India, SUA, Australia – țări care nu au semnat angajamentul privind renunțarea la utilizarea și finanțarea cărbunelui până în 2040. Așa se face că textul final al Pactului Climatic semnat la Glasgow a suferit o importantă modificare de nuanță, după ce termenul ”renunțare” a fost înlocuit cu ”reducere treptată” a consumului de cărbune. Deși menționarea explicită a cărbunelui ca factor important al schimbărilor climatice a fost văzută drept un succes de către mulți specialiști, găsirea echilibrului între reducerea poluării și securitatea/ sărăcia energetică rămâne o provocare majoră la nivel global.
În calitate de stat membru al UE, România are de îndeplinit obiective din ce în ce mai ambițioase în materie de climă, care decurg în special din Pactul Verde European și Legea Europeană a Climei. În mod oficial, România și-a asumat prin PNRR ”accelerarea decarbonizării sectorului energetic prin eliminarea treptată a centralelor pe bază de lignit și cărbune până în 2032”. De punctat este faptul că acesta este unul dintre cele mai ambițioase planuri ale unei țări dependente de cărbune și că țări precum Germania și Polonia și-au negociat termene de renunțare la cărbune mult mai permisive: 2038, respectiv 2040.
În contextul în care marii poluatori globali nu sunt dispuși să renunțe brusc la cărbune, iar poluarea planetei depinde direct de decizia lor, o întrebare crucială rămâne deschisă: Își permite România luxul de a renunța atât de brusc la cărbune? Și dacă da, sunt oare beneficiile obținute (la nivel național și global) mai mari decât costurile implicate? Să nu trecem cu vederea faptul că România și Europa traversează una dintre cele mai grave crize ale prețurilor la energie și că pentru România cărbunele înseamnă acum circa 17% din mix-ul energetic național.
Devine evident așadar că România are nevoie urgentă de o nouă analiză bazată pe date științifice și pe evaluări cost-beneficiu ale schimbărilor din mix-ul energetic național, care să țină cont de evoluțiile de ultimă oră în materie de climă, energie, securitate. Indiscutabil, creșterea capacității de producție de energie și gaze trebuie să fie prioritate zero pentru orice partid aflat la guvernare, după cum preocupările pentru protejarea mediului nu trebuie să înceteze. Pe lângă toate acestea, mai este nevoie de ceva: de români capabili și verticali, care să spună cu onestitate Bruxelles-ului și tuturor partenerilor strategici ce putem și ce nu putem să facem, când putem să facem, care ne sunt limitele de suportabilitate și care sunt ambițiile pe care putem să le ducem mai departe”, conchide senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu.
