„Ce s-a ales de ţara lucrului bine făcut?”

„Ce s-a ales de țara lucrului bine făcut?”, întreabă senatorarea de Argeș Cristina Stocheci de la PSD, care ofer și răspunsul categoric – „praful!”
„În activitatea parlamentară un rol fundamental îl are cuvântul.
Tribuna parlamentară este un instrument al democrației, al libertății, al apărării cetățenilor de abuzurile statului, al creșterii bunăstării naționale, al apărării identității naționale și al valorilor.
Viziunea #PSD este ca nimeni să nu fie lăsat în urmă. Viziunea Dreptei pentru țară este să îi condamne pe toți cei slabi, tăind venituri de la copii până la vârstnici.
Astfel, cetățenii români au ajuns să trudească pentru a întreține mii și mii de sinecuri și privilegii speciale, ale actualei guvernări. Politica nu mai e făcută pentru cetățeni, ci pentru un grup de interese, care prin minciună și incompetență își bate joc de banii și munca românilor.
Va veni și vremea aceea în care fiecare pensionar umilit, fiecare copil care merge la culcare flămând, fiecare cetățean batjocorit de Guvernul Cîțu, vor fi răzbunați.
Până atunci, noi, cei din PSD, nu vom face jocurile lui Iohannis şi a actualei guvernări. Noi vom continua să vorbim strict despre chestiunile de maxim interes pentru alegători – creşterea de venituri, majorarea salariilor medicilor şi profesorilor, creşterea pensiilor, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, despre investiţiile în sănătate, despre aducerea de fonduri europene în România şi despre cum trebuie apărat interesul României. Pentru că da, sub guvernarea PSD, România merge bine!”, transmite Cristina Stocheci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...