Nu doar Mihai Coteț a luat-o pe arătură la început de an nou…
Este clar că liberalii au mâncat ceva ce nu le-a priit de Sărbători, altfel nu se explică, scuzați, „cufureala” de inepții pe care le debitează.
După ce Mihai Coteț a bătut câmpii cum că PNL e marele autor al reușitei ca Piteștiul să aibă în curând un nou viitor, uite că și mediocrul arbitru Iulian Călin de la Ștefănești o ține langa pe aceeași temă.
Căline, du-te, tată, la fotbal și vezi să nu mai fluieri aiurea, așa cum te acuză tot mai mulți! Pune mâna pe carte și mai învață ceva arbitraj, că ai făcut praf destule meciuri!
Lasă stadionul din Pitești pe seama celor care se pricep și care chiar au făcut ceva pentru acest obiectiv, adică primarul Cristian Gentea și PSD!
Și, ca să scutești pe toată lumea de prezența da, ia dă-ți matale singur un cartonaș roșu și ieși din politică! Nu e de tine!
Informare privind circulația – DEx12 Pe Drumul Expres DEx12, la km 98+000 – 98+100, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. Autoturismul se afla în staționare, fiind defect și semnalizat corespunzător, în momentul în care a fost acroșat de autocamion. […]
SEARĂ DE STAND-UP COMEDY LA MIOVENI! Pregătiți-vă pentru o seară plină de umor și bună dispoziție! Duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, va avea loc un spectacol de stand-up comedy. Emanuel Bighe, Radu Bucălae și Dan Frînculescu urcă pe scenă cu glume savuroase, povești amuzante […]
Centrul Cultural Pitești vă invită, în perioada 2–6 noiembrie, la o nouă săptămână de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Programul cuprinde conferințe, dialoguri, prelegeri și o lansare de carte, abordând teme precum spiritualitatea, inteligența artificială, explorarea și supraviețuirea în natură, dezvoltarea personală, filosofia și cosmetica […]