Căderea Guvernului cu ordin de la servicii?

Cine își închipuie că dărâmarea guvernului Orban este rezultatul voturilor unor parlamentari se află clar pe o pistă greșită, căci nu ia în calcul venirea la putere, fără nicio legitimitate oferită de votul popular, a PNL. Ce a adus PNL la guvernare? Un joc de culise făcut de cei care au fost trimiși în Parlament cu misiuni precise, niște cârtițe introduse de cei care  secretizează tot de parcă nu ar funcționa pe bani publici. Tot cu încuviințarea lor și cu participarea lor a căzut și Guvernul Orban, dar nu pentru că derapase periculos de la ceea ce numim fie și democrație dâmbovițeană, căci cine mai are în vedere țara și oamenii săi ? România este jucată acum la barbut. Se trag sfori nu pentru a opri avalanșa de ordonanțe de urgență absolut aberantă și împotriva Constituției, ci pentru ca omul plantat la Cotroceni să asigure pe viitor jocul de șah pe tabla intereselor străine. PSD are și el intrușii lui, care au fost cumva trași pe linie moartă anii trecuți, dar care au revenit în forță și și-au securizat pozițiile.  Se poate spune  „le roi est mort, vive le roi”, căci președintele, fără să-i pese că aruncă România într-o criză politică ce va avea efecte economice și sociale ce nu pot fi anticipate, va forța nota ca Orban și echipa lui să rămână la putere, chiar și ilegitimă cum este.

Nu se poate vorbi depre ridicarea oamenilor împotriva jocurilor criminale ale politicienilor, căci nu se ridică decât mânați de la spate de păpușarii- cârtiță. Cine crede că mitingurile spontane sau organizate legal sunt vreodată emanația societății, este într-o eroare aproape jenantă.

PSD nu a fost nici el vreun simbol al societății. Cel mai probabil a urmărit doar alegerile într-un singur tur. Într-o asemenea situație, românii ar trebui să înțeleagă că, de cele mai multe ori politicul, nu le reprezintă interesele, ci le iau banii din buzunare pentru propriile avantaje, pentru a-i negocia ca pe sclavi și a-i vinde la bucată.
PSD și PNL au obținut fiecare ce și-a dorit – PSD alegeri într-un sigur tur și PNL aproape sigur, alegeri anticipate. Într-o astfel de scenă unde mai e democrația ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...