Bugetul Piteștiului, votat în unanimitate. Consilierii ALDE și PNL au renunțat la amendamente

Bugetul Piteștiului pe 2019 a fost votat în unanimitate de aleșii locali în ședința Consiliului Local de miercuri. Deși atât liberalii, cât și cei de la ALDE, anunțaseră că pregătesc câteva amendamente, acestea nu au mai fost supuse la vot. Consilierii ALDE, prin vocea lui Daniel Florea, au încercat timid să condiționeze votul pentru buget de propunerea lor privind acordarea unei indemnizații pentru nou-născuți. 

Liberalii, prin vocea lui Narcis Sofianu, au anunțat din capul locului că votează bugetul, ei venind cu un fel de amendament pentru cartierul Războieni, după o acțiune făcută împreună cu asociația civică #activAG Pitești. Primarul Cornel Ionică i-a convins însă să renunțe la amendament, spunând că în perioada următoare cartierul Războieni va beneficia de investiții serioase, fiind într-adevăr depuse spre finanțare (cu bani europeni) proiecte în acest sens.

Discuția cu cei de la ALDE a fost însă ceva mai complicată, dar aceștia au primit din nou explicația că „nu există bază legală” pentru un stimulent financiar. La insistențele lor, după ce au votat bugetul orașului, amendamentul lor a fost supus totuși la vot. Dar asta abia când a venit vorba de bugetul Direcției de Asistență Socială Pitești, deci prea târziu. Propunerea pentru indemnizația acordată nou-născuților a primit vot pozitiv doar din partea celor de la ALDE (Ionuț Zidaru, Ionuț Olariu, Daniel Florea, Eduard Morlova) și a independentului Dănuț Dinu.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...