Bombă! Vezi cine va conduce PRU Argeș!

Partidul România Unită, condus de Bogdan Diaconu, a reușit să-l coopteze de curând pe fostul primar din Curtea de Argeș, Nicolae Diaconu. Surprizele nu se opresc însă aici, filiala județeană urmând să fie condusă de un parlamentar în funcție. Este vorba despre senatorul Iulian Cristache, care a bătut ieri palma cu cei de la PRU. Cristache, care a condus UNPR Argeș, nu a fost foarte încântat de fuziunea progresiștilor cu PMP, acesta fiind și unul din motivele pentru care a făcut pasul. „Voi fi președintele PRU Argeș. Am ales să fac acest lucru în urma unor evenimente trăite ieri la Senat. Eu sunt la comisia pentru românii de pretutindeni și singura deplasare în afara țării pe care am făcut-o ca membru a fost în Republica Moldova. Alături de cei de la PRU se poate continua proiectul de a face ceva pentru Republica Moldova, este un proiect la care ei lucrează de mai mult timp. E vorba de un naționalism constructiv. Le-am zis că sunt de acord, sunt tineri și au altă mentalitate, chiar mi-a plăcut de ei”, a explicat senatorul Iulian Cristache. În utlimele zile și Victor Ponta și-a anunțat sprijinul pentru PRU, partidul lui Diaconu încercând să se afirme cât mai mult înainte de alegerile parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...