Băsescu dă direcția PMP pentru locale: “Deschideţi organizaţiile către alianţe cu PNL şi USR”

Partidul Mişcarea Populară „nu are alt drum decât cel al alianţelor” cu PNL şi USR, în perspectiva alegerilor locale, a declarat vineri Traian Băsescu, europarlamentar și fost președinte al țării.

„Până la alegeri toţi spunem poveşti, dar asta cu numărul de voturi băgate în urnă e cea mai precisă măsurătoare a progresului. Altfel, suntem la al patrulea rând de alegeri la care trecem pragul, şi a venit momentul să ne mişcăm mai sus de prag. Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât cel al alianţelor. Pentru că dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD-ului, şi atunci ceea ce s-ar face în turul doi trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Şi eu vă recomand ca toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite”, a declarat fostul preşedinte la Colegiul Naţional al PMP.

Traian Băsescu a adăugat că el consideră că „Guvernul Orban nu va emite ordonanţa de urgenţă” pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, context în care alianţele sunt unele necesare.

„Am semne de întrebare dacă vor emite sau nu OUG de modificare a legii alegerilor locale şi, de aceea, Comandamentul zero: deschideţi uşa negocierilor. Sigur, unde avem om valoros încercăm să-l promovăm ca fiind candidatul alianţei, unde au liberalii şi USR oameni valoroşi ne punem organizaţiile la dispoziţie pentru a lua cât mai mult din administraţia locală din mâinile PSD-ului. Va trebui să fiţi deschişi la această abordare”, a spus Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...