Aurel Bălășoiu apără în Parlament interesele fermierilor

Deputatul de Argeș al PSD Aurel Bălășoiu a participat marți la o nouă ședință a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Cu acest prilej au fost avizate proiecte de acte normative importante, precum:

– aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19;

– modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii;

– unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan;

– completarea unor acte normative cu incidenţă în protecţia animalelor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice;

– aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie;

– aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.

Deputatul Aurel Bălășoiu a anunțat că va face demersuri în continuare pentru ca în bugetul de stat să fie incluse sumele necesare acordării despăgubirilor pentru fermierii afectați de seceta de anul trecut, sume fără de care reluarea procesului de producție este pusă în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...