„Atenție la costurile ascunse ale PNRR!”

Simona Bucura Oprescu3

„Atenție la costurile ascunse ale PNRR!”

Conform reputatului economist Mircea Coșea, Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vine, de fapt, cu o serie de costuri ascunse, atrage atenția deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu. 

Atenție la costurile ascunse ale PNRR!

Conform reputatului economist Mircea Coșea, Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vine, de fapt, cu o serie de costuri ascunse.

Pentru a accesa fondurile europene aferente PNRR – nu doar nerambursabile, ci și împrumuturile – guvernanții de dreapta ar urma să introducă taxe noi (inclusiv de mediu), iar taxele și impozitele actuale ar urma să fie majorate.

În acest context, spre sfârșitul anului în curs puterea de cumpărare nu va fi deloc în creștere, cum tot anunță guvernanții de dreapta, ci, din contră, va fi în scădere.

Așadar, PNRR-ul României, care a fost respins de trei ori de către Comisia Europeană și care nici acum nu este aprobat, nu va însemna doar lapte și miere cum promit guvernanții, ci și costuri suplimentare pe care românii vor trebui să le suporte.

Guvernul trebuie să facă publice încă de pe acum aceste costuri, astfel încât românii să știe la să se aștepte!”, declară Simona Bucura-Oprescu. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...