Armistițiul e pe terminate în PNL Argeș!

Ne îndreptăm cu pași repezi spre finalul campaniei electorale și spre un rezultat previzibil. După informațiile noastre, taberele din PNL Argeș se vor reactiva imediat după instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, ca președinte la al doilea mandat. În campania electorală primarii nemulțumiți și restul „puciștilor” au înțeles să facă front comun și să pună umărul pentru succesul lui Iohannis. Imediat după alegeri însă, se pare că „ostilitățile” vor fi reluate.

După unele surse din cadrul partidului, se pare însă că nici președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, nu stă degeaba. Acesta duce discuții cu aleși locali de la diverse partide, pentru ca liberalii să nu rămână „descoperiți” pe anumite zone din județ la anul. Soarta puciștilor din filiala argeșeană este discutabilă, mai ales că ei au fost lăsați în expectativă de Rareș Bogdan- europarlamentarul căruia i-au cerut să preia conducerea organizației județene. În plus, un rezultat bun la prezidențiale va consolida poziția lui Adrian Miuțescu, care și-așa se bucură de o susținere serioasă din partea liderului partidului, Ludovic Orban, ajuns între timp premier.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...