Argeșul a devenit pentru câteva ore „capitala” PNL

Celebrarea a 142 de ani de la înființarea PNL a fost un prilej pentru ca liderii cei mai importanți ai PNL din acest moment să se strângă la un loc. Evenimentul ținut la Vila Florica din Ștefănești, care a aparținut familiei Brătianu, a dat prilejul celor trei contracandidați pentru șefia partidului (Ludovic Orban, Viorel Cataramă și Cristian Bușoi) să se adreseze colegilor din Argeș. Alături de președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a fost și liderul interimar al partidului, Raluca Turcan, care și-a manifestat încrederea în forța partidului, de a reveni un jucător de top pe scena politică.  Lucia Varga, fost ministru al Mediului sau fostul parlamentar Virgil Guran au ținut să fie prezenți la eveniment. „Sper ca organizația PNL Argeș să devină una puternică, credibilă, să-și canalizeze energiile pentru scopul comun, de a servi cetățeanul. Un moment de o asemenea sărbătoare pentru PNL trebuie celebrat în fiecare zi. Este un moment în care prețuim valorile, dar și performanța. PNL trebuie să ajungă partidul în care să se regăsească toți oamenii curajoși, curați și muncitori”, a declarat Raluca Turcan. Echipa PNL Argeș a reușit azi să creeze la Florica un adevărat centru de putere al liberalilor, invitații prezenți dând un semnal clar că lucrurile au început să se miște în partid, inclusiv în organizația județeană, care are la cârmă o conducere nouă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...