Argeșeanul Robert Tudorache, ales președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Iulian-Robert Tudorache a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, cu un mandat de patru ani.  „SN Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii ca în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 02.10.2018 au fost adoptate decizii cu privire la conducerea administrativă a SNN, ca urmare a numirii membrilor Consiliului de Administraţie al SNN în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pe o perioadă de 4 ani, în cadrul şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN din data de 28.09.2018, după cum urmează: alegerea domnului Iulian-Robert Tudorache în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, în conformitate cu prevederile art. 1401 din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi cele ale Actului Constitutiv al SNN”, se menționează în raportul Nuclearelectrica.

Robert Tudorache era președinte al CA al Nuclearelectrica cu un mandat provizoriu.  „Apreciez decizia membrilor din Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica. Este o dovadă că proiectele pe care le-am stabilit împreună în perioada de interimat sunt utile și că se dorește ca această echipă să le continue. Industria energetică nucleară are un rol bine stabilit în strategia energetică a României, dată publicității recent.

În mixul energetic al țării noastre, componenta nucleară își are locul său determinant. Personal, pentru că sunt și președintele comisiei de negociere în cadrul Memorandumului de Înțelegere cu partea chineză, sper ca până la finele anului să avem semnată o înțelegere cu investitorii pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavodă.

Acest lucru înseamnă stabilitate și dezvoltare inclusiv pentru ICN și FCN Mioveni. Mizez aici și pe colaborarea excelentă pe care o am cu oameni din acest mediu din Argeș. Să nu uităm că FCN Piteşti produce combustibilul necesar centralei de la Cernavodă. Mai exact, aici, la Mioveni, se produc fasciculele nucleare care sunt utilizate, în final, la Cernavodă, iar ICN oferă know-how-ul specialiștilor din cercetare.

Cred că Argeșul are un potențial extraordinar prin specialiștii săi de pe platforma nucleară de la Mioveni, prin specialiștii din acest domeniu creați în mediul universitar din Pitești. Proiectul reactorului de generație IV este o întărire a recunoașterii pe plan internațional al României în domeniul cercetării nucleare. Anul acesta a fost semnat și Memorandumul de Înțelegere între SN Nuclearelectrica SA și Parteneriatul pentru Cercetare și Educatie pentru Sisteme Nucleare Avansate („CESINA”), reprezentat de Institutul pentru Cercetări Nucleare din cadrul Regiei Autonome pentru Energia Nucleară Pitești Mioveni (”RATEN ICN”) care constă în identificarea oportunităților de cooperare în programe punctuale, adaptate expertizei și necesităților ambelor părți, pentru dezvoltarea proiectului”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Energiei. Robert Tudorache, care este și președinte al ALDE Pitești, va avea un mandat până la data de 28 septembrie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...