Apelul președintelui FC Argeș, comentat de liberalii piteșteni: „Privim circul din afară”

Nu este un secret pentru nimeni faptul că echipa de fotbal FC Argeș, ca și celelalte echipe ale clubului piteștean, suferă din cauza lipsei sponsorilor. Promovarea echipei de fotbal în Liga I este pusă sub semnul întrebării tocmai din cauza resurselor limitate, Primăria Pitești neputând finanța salariile jucătorilor. În aceste condiții, președintele clubului, Cristian Gentea, care este și consilier local (și președinte PSD Pitești) a lansat ieri un apel către toți aleșii locali, în ședința CL Pitești, pentru găsirea de sponsori. Chiar Cristian Gentea a recunoscut că, dintre toți aleșii locali, doar el a adus contracte de sponsorizare pentru club.

Liberalii piteșteni au comentat însă că preferă să nu se implice. „Ce agent economic ar zice că vine din partea PNL, când toți cei care pot să-i rupă gâtul (n.r. de la instituțiile de control) sunt de la PSD? Noi asistăm, preferăm să privim circul din afară”, a declarat Narcis Sofianu, liderul grupului consilierilor locali PNL Pitești.  În plus, Sofianu consideră că FC Argeș este un club  condus pe criterii politice și cu ambiții care țin tot de sfera politică, dând în acest sens exemplul surescitării din jurul „derbiului local” de marți din Liga a II-a, FC Argeș- CS Mioveni. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...