Andrei Gerea, deputat PPU-SL: Pentru că doamna ministru este ocupată de campania electorală, România se află în fața unui dezastru în sistemul de învățământ!

Deputatul PPU-SL Andrei Gerea susține că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației și a guvernului pentru începerea anului școlar. Bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

 
„Afirmam, în urmă cu două luni, că ar trebui să profităm de situația în care ne aflăm pentru declanșarea unei dezbateri reale care să conducă la o reformă adevărată, profundă, în întregul sistem de învățământ românesc. Apelul meu a rămas fără ecou. În loc să inițieze aceste consultări, ministrul Educației este prea ocupat cu activitățile de campanie electorală în București.
 
Mai avem puțin și începe noul an școlar, iar elevii și părinții, cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ nu știu cum va arăta prima zi de școală. Mai mult, ministrul Educației a lansat un proiect halucinant, în care sunt tăiate ore de la limba modernă numărul 2, de la fizică, chimie, biologie, geografie și istorie! Dispar materiile educație tehnologică și consiliere și dezvoltare personală sau limba latină. Este halucinant! Limba latină, de exemplu, este definitorie pentru limba română. Ce să mai  vorbim de istorie sau geografie?! Doamna ministru încearcă cumva să prepare un proiect care nu ar face decât să îmdobitocească noua generație. Nu cred că este corect să avem o nouă generație de sacrificiu, să sufere copiii din cauza incompetenței unui ministru preocupat prea mult de campania electorală.
 
Achiziția și împărțirea tabletelor pentru elevii defavorizați tinde să devină un scandal mai mare decât cel al măștilor! Iar cel mai grav este că discrepanța între rural și urban se va adânci. Toți elevii vor fi afectați, însă cei mai mult vor avea de suferit copiii din zona rurală.
 
Educația este la fel de importantă precum sănătatea. Ministrul educației nu înțelege sub nicio formă că sănătatea unei națiuni stă în primul rând în educație!
 
Ce vor face primarii dacă va fi descentralizată decizia începerii noului an școlar? Ce vor face directorii? Își vor asuma riscul și vor decide începerea anului școlar în condițiile în care guvernul României nu a lansat nicio strategie, nu a alocat și nici nu are de gând să aloce fonduri pentru ca școala în format fizic, prin prezența elevilor la ore, să se desfășoare în condiții de siguranță? Sunt încă școli cu toalete în fundul curții, iar guvernul discută despre online! Sunt pregătiți profesorii pentru cursurile online? Dar elevii și părinții? Există cursuri adaptate pentru acest gen de educație? Desigur că nu!
 
Ne aflăm în fața unui dezastru în educație, iar celor de la guvernare le arde doar de campanie electorală și de organizat alegeri. Am fi excepție în lume să avem în septembrie alegeri, dar să nu începem școala în condiții de siguranță pentru elevi!”, a afirmat fostul ministru Andrei Gerea, deputat PPU-SL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...