Filiala județeană a PNȚCD are programate alegeri pentru data de 28 ianuarie. Conferința județeană se va desfășura în sala mare a Consiliului Județean, în prezența președintelui partidului, Aurelian Pavelescu. Singurul care și-a manifestat până acum intenția de a candida este Gheorghe Dinescu, cel care a condus și până anul trecut organizația. „Până la ora actuală, în afară de mine, nu și-a mai depus nimeni moțiunea. Am luat acordul celor 9 organizații locale pentru a candida. Încercăm să revenim pe scena politică după cele două eșecuri de la locale și parlamentare. Alianța cu Marian Munteanu ne-a făcut mai mult rău decât bine. PNȚCD trebuie să revină în prim-planul politicii argeșene”, ne-a declarat Gheorghe Dinescu. Acesta se va prezenta în fața colegilor cu moțiunea „Să redăm Argeșul argeșenilor”, propunând reconstrucția organizației județene, înființarea unei organizații de femei, atragerea și implicarea tinerilor în viața politică, implicarea organizației PNȚCD, alături de societatea civilă și celelalte formațiuni politicie, pentru construcția autostrăzii Pitești-Sibiu, inițierea de discuții cu autoritățile locale pentru crearea de noi locuri de muncă și demararea și susținerea proiectelor pe fonduri europene pentru turismm industrie și agricultură.
Alegeri la PNȚCD Argeș. Vezi cine candidează!

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Citește mai mult...
Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Citește mai mult...
Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Citește mai mult...