ALDE Argeș a readus zâmbetul pe buze familiei sinistrate din Călinești

La finele lui septembrie, asupra unei familii din Călinești (satul Valea Corbului) se abătea un mare necaz: incendiul care le-a cuprins casa lăsa o mamă și pe fiul acesteia în imposibilitatea de a mai putea locui în ea, chiar în prag de iarnă. La inițiativa consilierului local Mihai Georgescu, filiala ALDE Argeș s-a mobilizat și a reușit să readucă familiei zâmbetul pe buze.

Acoperișul casei a fost refăcut în totalitate, de la tocăria de lemn la tablă, fapt care a permis ca parterul casei să devină locuibil. Practic, cu o investiție de 220 de milioane de lei vechi, sumă pe care familia nu și-o permitea, ALDE Argeș a reușit să demonstreze că sprijinul și implicarea comunității pot muta munții din loc.

,,Le mulțumesc colegilor din ALDE Argeș pentru implicare, în special consilierului local Mihai Georgescu, cel care ne-a semnalat cazul și a monitorizat lucrările pas cu pas. Suntem în continuare alături de familia căreia am reușit să-i mai ușurăm situația și, în perioada următoare, vom pune mână de la mână pentru a o ajuta și cu achiziționarea de mobilier.” a declarat Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș.

Potrivit consilierului local Mihai Georgescu, în primăvară familia va fi sprijinită să își refacă și etajul care a fost afectat de incendiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...