Adrian Miuțescu: „Dacă aș fi primar, m-aș revolta!”

Astăzi, la dezbaterea în Parlament a bugetului pe 2019, parlamentarii PNL susțin doar câteva amendamente. Printre acestea se află și renunțarea pasării cheltuielilor de asistență socială către Primării. Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, spune că toți primarii, indiferent de culoarea politică, ar trebui să fie vehemenți și să se manifeste împotriva acestei împovărări a bugetelor locale.

„Multe Primării vor fi înglodate în datorii, se va ajunge în situația să nu mai fie plătiți asistenții persoanelor cu handicap. Este o rușine și o mizerie din partea Guvernului. Dacă aș fi primar, m-aș revolta. Primarii trebuie să reacționeze, indiferent de la ce partid sunt. Amendamentul PNL este ca aceste sume să fie preluate de Guvern, cum a fost și până acum”, a declarat Adrian Miuțescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...