A dat îngrijorarea în Adrian Miuţescu , omul care s-a înfruptat cu amândouă mâinile în guvernarea Orban

E incredibilă ipocrizia de care dau dovadă politicienii pentru a mai câştiga un vot de ici de colea. La ipocrizie se mai adaugă şi
Adrian Miuţescu, mâna dreaptă a lui Ludovic Orban, fostul premier care, împreună cu colegii lui de guvernare, au făcut praf şi pulbere milioane şi milioane de euro pe instalaţii care nu există, măşti neconforme, produse medicale inexistente şi tot aşa, s-a trezit cu „îngrijorarea ” în suflet faţă de sistemul sanitar. Desigur, nu suflă o vorbuliţă despre tunurile date în pandemie, despre atacul la sistemul sanitar pe care el şi ai lui l-au dat în timp ce pe oameni i-au sechestrat în case ca să poată opera în linişte, dar descoperă acum criza din sistemul sanitar. Nu-şi aminteşte nici de postul gras şi cald pe care tovarăşul lui de joacă pe bani publici, Ludovic Orban, i l-a făcut cadou lui Adrian Miuţescu, însă numai bun de şef la AVAS, dar jeleşte pe treptele Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi în poala medicilor de familie. Dacă tot moare de grija lor, poate ar fi bine să doneze ceva din multele şi grasele conturi pe care le deţine întru bunăstarea lor, căci potrivit declaraţiei sale de avere, banii adunaţi prin conturi însumează aproape 1 milion de roni. Bani, nu glumă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri S.C. Salubris S.A. Mioveni a publicat programul de colectare a deșeurilor pentru luna noiembrie 2026. Graficul stabilește zilele în care vor fi ridicate deșeurile menajere, biodegradabile și reciclabile, în funcție de fiecare zonă a orașului. Colectarea deșeurilor menajere […]

Citește mai mult...