Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că au fost verificați asistații sociali din peste 300 de comune din toate județele țării, rezultatele preliminare fiind următoarele:
„În jur de 40% dintre beneficiarii de VMG (venit minim garantat, n.red.) au peste 8 clase, ceea ce înseamnă că, în măsura în care sunt apți de muncă, pot avea acces la programe de calificare și la un loc de muncă
4.600 de beneficiari de venit minim garantat apți de muncă au fost îndrumați către locuri de muncă potrivit pregătirii lor profesionale
1.130 de beneficiari de venit minim garantat au primit dispoziții de repartizare, ceea ce înseamnă că au posibilitatea ocupării unui loc de muncă
Alte 2 900 persoane au fost îndrumate către programe de tip ”a doua șansă” pentru a-și completa școlarizarea, iar 2 600 au primit recomandare pentru a urma alte tipuri de cursuri, potrivit pregătirii lor școlare.
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]