Florin Tecău – luat la mişto pe Facebook!

Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş, a luat-o în freză, taman pe pagina de socializare la care sunt conectaţi apropae 4000 de prieteni virtuali. El, ditamai şeful judeţului a publicat un mesaj cu ocazia Zilei de 3 decembrie, a persoanelor cu dizabilităţi. Nimic emoţionant, ci mai degrabă tehnic, punctual, de lemn. Ca şi gândirea scriitorului, doctor în Tehnologie. În fapt, o serie de date informative, de tip coppy-paste de pe site-uri specializate.
Aşa, ca în aşteptarea Moşului Nicolae, căruia trebuie să-i spună c-a fost preşedinte cuminte, c-a mâncat tot ce se putea şi că n-are dosar pe nicăieri. Să moară duşmanii ! Iar povestea aia cu «puţin şi rar« e o înscenare ordinară. De fapt, adevărul e «rar şi deloc « ! Cam acesta ar fi motivul pentru care Tecău a postat mesaj de ziua persoanelor cu handicap. Să-şi arate compasiunea, sprijinul şi mărinimia. Dacă Moşul o fi vărsat o lacrimă-două, un prieten virtual de-al şefului CJ a fost încă şi mai impresionat. Şi a răspuns ca atare, printr-o postare de actualitate  « Sunt multe persoane cu dizabilităţi acolo, mai ales printre politicieni şi oamenii de afaceri, … după ce DNA-ul le-a prescris certificat medical să facă tratament la Beciul Domnesc, salina zarca… şi chiar la domiciliu sub pază… ». Off, off, măi măi.
Între timp, Moş Nicolae i-a adus lui Tecău o nuia. Pentru popularitatea în cădere liberă şi pentru câştigarea funcţiei de fost preşedinte al CJ Argeş din vara lui 2016. Felicitări !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

miutescu adrian

Miuțescu, acest Fac-Totum fără de care Argeșul ar fi năruit!

Se întâmplă cumva ca la Guvern să fie semnat vreun contract de finanțare pentru județul Argeș în baza unui proiect început încă de pe vremea PSD? Perfect! Imediat apare comunicat de presă de la PNL Argeș în care este preamărit deputatul Adrian Miuțescu, liderul organizației județene, cum că fără de acesta nu s-ar fi făcut […]

Citește mai mult...

Analfabeta se oftică: “Fuga de responsabilitate şi laşitatea nu vor duce niciodată România mai departe”

Premierul Viorica Vasilica Dăncilă este deranjată la maxim de decizia ALDE de a ieși de la guvernare, chiar după ce PSD venise cu trei propuneri de miniștri. Printre aceștia și incapabilul Șerban Valeca, președinte PSD Argeș, propus ministru al Educației. Pierderea aliaților de la ALDE înseamnă și pierderea majorității în Parlament, ceea ce înseamnă că […]

Citește mai mult...

Belea! Directorul Macovei i-a luat locul președintelui Manu!

Stângăciile și nesincronizările sunt la ele acasă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș. S-a văzut foarte bine și azi, când s-a semnat la sediul Consiliului Județean un contract de finanțare cu directorul ADR Sud Muntenia pentru un „Complex de 4 locuinţe protejate şi centru de zi, în comuna Tigveni’’- proiect în […]

Citește mai mult...