Primarul liberal din Cicăneşti a mulţumit public pandemiei

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs! Primarul liberal al comunei Cicăneşti, Ion Ionescu, prezent la Târgul Tamaşiana, care se organizează de foarte mult timp în comună,în faţa a sute de oameni prezenţi la acest târg, a ţinut morţiş să se facă de toată bafta şi să mulţumească pandemiei. Nu ştim dacă liberalul Ion Ionescu ştie ce înseamnă pandemia, dar cu siguranţă a făcut o mulţumire demnă de cascadorii râsului, căci în mintea primarului doamna pandemia i-a adus pe liberali împreună la Cicăneşti. Fără să rateze o manifestaţie publică în care să fie văzută, Alina Gorghiu, preşedintele PNL Argeş, care se bazează de mult timp pe ideea că nu contează ce faci, ci cu ce te lauzi, a conchis că primarul Ion Ionescu, omul care aduce mulţumiri publice pandemiei, merită aplauze. Sigur, după ce i s-a făcut prezentarea care a întărit faptul că stimabila Alina Gorghiu e o maestră a vorbei, fapt recunoscut până şi de liberalii ei care nu contenesc în a face sluj în faţa preşedintei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov Un eveniment religios deosebit a avut loc, duminică, 30 august 2026, în comuna Bascov. Biserica cu hramul „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” a fost sfințită în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroși credincioși. Primarul comunei Bascov, […]

Citește mai mult...

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...