Pășunile din Rociu, date pe mai nimic de Bălășoiu și PNL! Bugetul local pierde sume uriașe!

Bugetul comunei Rociu nu este unul generos. Deși unii învârt sume mari de bani prin zonă, la buget ajung firfirei. Și vor ajunge și mai puține fonduri de când Aurel Bălășoiu, deputatul dat afară din PSD pe motive de moralitate, a trecut în barca PNL și vrea să redevină primar al comunei.
Se știe că la PNL funcționează din plin rețeaua ”băieților deștepți” la care uite că a aderat acum și Aurel Bălășoiu.
Printr-o manevră al căror tartori au fost Aurel Bălășoiu (fără de știința căruia nimic nu mișcă în Primărie!) și Cătălin Andrei, purtătorul de cuvânt al PNL Argeș și membru al Biroului Județean al PNL Argeș. Acesta din urmă și-a permis să meargă la Primăria Rociu și să coordoneze, pur și simplu, semnarea documentelor între Primăria com.Rociu și SC GEM EUROPE PROJECT SRL în baza căreia 4 pășuni ale comunei au fost concesionate pentru 25 de ani firmei private, care dorește să construiască parcuri fotovoltaice.
Ca să vă faceți o idee despre gaura dată bugetului comunei Rociu prin această afacere, vă spunem doar că la Suseni, localitate apropiată de Rociu, se încasează redevențe de 2380 euro / ha / an pentru 98 ha de pășuni. La Rociu, în schimb, s-a bătut palma pentru 350 euro/ ha pentru peste 300 ha și 700 euro/ha pentru alte 50 ha. Din valoarea redevenței, 40% merge la bugetul local, 40% la bugetul Consiliului Județean și 20% la bugetul de stat.
Altfel spus, la Rociu pășunile s-au dat pe alte interese decât cele ale comunității! S-au dat pe mai nimic!
În afacere e prins și Cosmin ”Goe” Petrescu de la Curtea de Argeș, un alt liberal cu sinecuri uriașe de la stat.
O afacere din care rocenii pierd, iar alții câștigă enorm. De suferit suferă tot oamenii locului care sunt victime ale unei false imagini de om bun și gospodar pe care le-o proiectează Aurel Bălășoiu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, inclusiv Argeș

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la ora 12:00, pentru râuri din 14 judeţe, unde se pot produce viituri rapide, inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. Potrivit hidrologilor, avertizarea vizează sectoare de râuri din judeţele Sibiu, Vâlcea, Argeş, […]

Citește mai mult...

Se deschid ștrandurile din Pitești, începând cu 15 iunie!

Se deschid ștrandurile din Pitești, începând cu 15 iunie! Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că, începând de luni, 15 iunie 2026, se redeschid pentru public cele două ștranduri din oraș: Plaja Costache Negri și Ștrandul Trivale. Plaja Costache Negri, situată în proximitatea Bazinului Olimpic, pune la dispoziția vizitatorilor șezlonguri și umbrele, bazine destinate atât agrementului, […]

Citește mai mult...

Hârtiești: Noi proiecte de investiții

Hârtiești: Noi proiecte de investiții Administrația locală din comuna Hârtiești anunță demararea a două noi proiecte importante pentru comunitate, proiecte care vizează atât modernizarea serviciilor publice, cât și creșterea calității vieții pentru locuitori. Primul proiect va fi implementat prin AFM, în cadrul programului Rabla, și presupune achiziționarea a trei autovehicule necesare administrației locale și intervențiilor […]

Citește mai mult...