Ia amploare scandalul de la şcoala din Recea. Tot mai mulţi părinţi reclamă nereguli şi agresiuni din partea cadrelor didactice

Tot mai mulţi părinţi de la Şcoala Gimnazială nr 1. din Recea au prins curaj şi au început să reclame neregulile din acestă unitate de învatământ, în ciuda faptului că directoarea școlii se consideră tot ea o victimă a denigrărilor. Iată că părinţii copiilor o pun la punct cu declaraţii şi acuzaţii. Nu se opresc numai la directoarea Bucinică Lăcrămioara, ci acuză mai multe cadre didactice de năpăsare şi rea credinţă. Copiii le vin acasă loviţi deşi şcoala are camere de luat vederi, dar degeaba, căci elevii rămân nesupravegheaţi şi ne băgaţi în seamă. Tatăl unui elev de clasa a VII -a spune că de multe ori, la ore se discută subiecte care nu au nicio legătură cu şcoala, că se pierd orele şi că băiatul său a venit acasă lovit, fără ca vreun cadru didactic să se implice în gestionarea agresiunilor din şcoală și i se cere să gestioneze activitatea şcolară, mai ales că a văzut chiar el violenţe între copii care se derulau sub ochii cadrelor didactice nepăsătoare.
O altă mamă a unei eleve de clasa a VI-a a declarat că profesorii le vorbesc mizerabil copiilor, făcându-i proşti, analfabeţi, jegoşi , împuţiţi. Mămica a mai spus că fetiţa ei, deşi un elev de nota 10, primeşte aproape zilnic cuvinte jignitoare din partea profesorilor, spunându-i mereu că e proastă şi se poartă execrabil. Părinţii spun că vin deseori copiii acasă plângând de la şcoală, cerând să fie mutaţi de la şcoală. Tot părinţii au cumpărat şi încuietori pentru băile din şcoală pe care le-au montat tot ei, de trei ani nefiind nici lumină , nici încuietori la uşile de la baie. Şi ca tupeul să fie maxim, părinţii s-au ales cu scandal ca la uşa cortului din partea şcolii pentru faptul că au rezolvat ei ceea ce era datoria instituţiei să asigure buna funcţionare .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Târgul de Mărțișor Pitești 2024: 127 de producători și comercianți!

Târgul de Mărțișor Pitești 2024: 127 de producători și comercianți! Ediția 2024 a Târgului de Mărțisor – Pitești se va desfășura în Piața „Vasile Milea”, în perioada 23 februarie – 10 martie. Astăzi, 22 februarie, la sediul Primăriei Municipiului Pitești, a avut loc tragerea la sorți în urma căreia s-a stabilit locul ocupat de fiecare […]

Citește mai mult...

Întreruperi de energie electrică în Ştefăneşti, în data de 23.02.2024

Întreruperi de energie electrică în Ştefăneşti, în data de 23.02.2024 În data de 23.02.2024, în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din Ștefănești, fiind executate lucrări programate în rețelele electrice pentru prevenirea și corectarea avariilor, pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în […]

Citește mai mult...

Senatorul Cristina Stocheci, alături de membrii din Asociaţia „Organizația Judeţeană Argeş” Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere

Senatorul PSD de Argeș Cristina Stocheci a petrecut astăzi un plăcut şi emoţionant moment de revedere cu membrii din Asociaţia „Organizația Judeţeană Argeş” Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. ”Felicitări pentru tot ce ați realizat sub culorile drapelului național! Reprezentați veritabile exemple demne de urmat și din acest motiv vă încurajez […]

Citește mai mult...
TRAFIC