Furt recunoscut la DGASPC Argeș!

Nu mai puțin de 40.000 lei este, la prima strigare, prejudiciul de pe urma unei scheme de furt destul de elaborate. Gabriel Dinescu, angajat al DGASPC Argeș la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, și-ar fi recunoscut fapta. Directorul instituției, Adrian Macovei, se scuză că nu a aflat mai devreme de hoția angajatului prin faptul că acesta folosea un soft de calculator la care avea numai el acces. Totuși, se pare că nu mai puțin de șapte angajați se ocupă de plățile pentru persoanele cu handicap. Dinescu a fost suspendat din funcție și a fost înaintată la Parchet o plângere pe numele său, urmând să fie evaluat și în comisia de disciplină a DGASPC Argeș. „Nu știm ce a fost în capul lui, este o prostie să faci așa ceva, până la urmă se află. El a mizat pe faptul că nu mai avea nimeni acces la baza de date”, a declarat directorul Macovei despre fapta angajatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva? – la Cinematogaful de artă Mircea Diaconu

Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva? – la Cinematogaful de artă Mircea Diaconu Sâmbătă, 4 aprilie 2026, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat în premieră filmul „Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”. Legendarul lăutar Gheorghe „Caliu” Anghel, supranumit „Regele Viorii”, trăiește între amintirile unei glorii internaționale […]

Citește mai mult...

Cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean vor fi închise pe 7 aprilie

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești informează pacienții că, marți, 7 aprilie 2026, dată la care se celebrează Ziua Mondială a Sănătății, este zi liberă pentru angajații din sistemul medical. În acest context, cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al spitalului vor fi închise, urmând să își reia activitatea în ziua următoare. ”Precizăm că această […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, transmit felicitări pentru toată activitatea și pentru standardele înalte pe care le mențineți

Datorăm respect Jandarmeriei Române, iar data de 3 aprilie este, în fiecare an, un prilej de a-l reafirma, afirmă Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești. ”Într-un context social tot mai dinamic, în care provocările sunt diverse și imprevizibile, rolul dumneavoastră este esenţial. Nu doar aplicați legea, ci contribuiți la menținerea unui echilibru necesar într-o societate […]

Citește mai mult...