După ce și-a bătut joc de copiii din Bogați cu cadouri la mâna a doua de Crăciun, consilierul PNL , Liliana Ungureanu, acuză ziariștii de lipsă de profesionalism

Foarte ofuscată a fost consilierul PNL la Primăria Bogați,  Liliana Ungureanu, de situația creată chiar de ea cu ocazia Crăciunului.

Într-o crasă lipsă de respect față de oamenii din comuna, doamna Ungureanu, altfel director de școală în acest moment, s-a gândit că ar putea lua fața părinților și copiilor cu niște daruri second hand.

Socoteala din târg a doamnei nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat pe teren. Părinții copiilor au fost, pe bună dreptate, jigniți de felul în care s-a raportat doamna la copiii lor, iar contul primăriei a fost luat cu asalt de acuzațiile lor. Numai că, primăria nu avea nicio legătură cu acțiunea jignitoare a doamnei Liliana Ungureanu. Cum doamna nu prea știe nici cum e cu presa, nici ce înseamnă profesionalismul, a găsit de cuviință să trimită mesaje , la fel de jignitoare, ziariștilor care au avut „tupeul” să scrie despre acțiunile ei și să-i acuze de lipsă de profesionalism, căci de fapt ea ar fi vrut să le facă o bucurie copiilor din comună cu niște vechituri și produse expirate.

“Bună seara! Eu am înțeles că din cei 40.000 lei dati pe publicații de catre Primaria Bogați anul acesta ați primit o buna sumă pentru a elogia actiunile d-lui Girleanu facute pe bani publici, dar să improscati cu noroi un om pe care nu- l cunoasteti,care a dorit numai sa faca ,sprijinit de o fundatie, o bucurie copiilor nu pot sa inteleg.Nu poate fi decat lipsa de profesionalism.Eu nu am facut acest gest politic,iar daca doriti sa prezentati situatia reala a activitatii d- lui Girleanu informati-va mai bine si nu mai luati de bune tot ce vi se spune.Un nou an cu sanatate!” mesajul transmis de doamna Liliana Ungureanu, către redactorul publicației www.contraataculargesului.ro

Că doar ea e o profesioniștă a cărei carieră a avut la bază meritocrația și în niciun caz vreo manevră despre care a făcut cândva vorbire Ludovic Orban, șeful doamnei Liliana Ungureanu, cu câțiva ani în urmă, referindu-se la femei.

Poate că  nu știe doamna Ungureanu că știm și noi ce știe toată comuna Bogați, dar din profesionalism și moralitate, am preferat să nu facem publice acțiunile doamnei consilier chiar pe toate liniile. Nu că nu am putea sau ne-ar opri vreun cod deontologic, ci din respect de sine și față de cititorii noștri, care nu preferă presa de scandal. Și îi mai reamintim doamnei consilier PNL că doctrina liberală, pe care presupunem că o cunoaște, dar o încalcă, nu numai că promovează libertatea presei, dar o și încurajează și o susține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...