Consilierii locali au spus NU pentru două blocuri din Pitești!

Consilierii locali au refuzat să aprobe Planul Urbanistic de Detaliu pentru două blocuri din Pitești. Luarea unei măsuri în acest sens a fost amânată de mai multe ori, dar la utlima ședință de CL Pitești, problemele au fost tranșate clar. De altfel, primarul Cornel Ionică le-a spus consilierilor că s-a săturat să tot retragă de pe ordinea de zi unul dintre cele două proiecte, rugându-i să dea un vot decisiv.

Astfel, blocul de locuințe P+3 pe care firma SC NESA SRL dorea să îl construiasă pe strada Episcop Grigorie Leu, la numărul 75, în Găvana III, nu se va mai face. Construcția a fost criticată de anul trecut de către vecinii din zonă, aceștia plângându-se că nu sunt asigurate locurile de parcare necesare și că blocul nu va respecta regimul de înălțime. La vot, PUD-ul a primit vot negativ din partea majorității consilierilor locali, doar doi abținându-se. 

Un alt PUD de bloc care a fost respins de consilierii locali la vot se referă la o construcție pe care și-o dorea SC ALEXIM CONSTRUCT AMA SRL, pe strada Intrarea Rahovei, numărul 8. Blocul urma să se construiască chiar pe aleea de acces către școala numărul 3, președintele comisiei de urbanism din Consiliul Local, Cristian Gentea, exprimându-și îngrijorarea vizavi de copiii care vor trece pe acolo în perioada șantierului. Deși documentația era în regulă, fiind propusă chiar o parcare cu lift, construcția nu a fost văzută drept oportună. Consilierul local Florin Gardin a pus în vedere colegilor și problema aglomerației din zonă, el ducându-se zilnic la școala numărul 3, prin natura serviciului. La vot, șase consilieri au fost împotriva PUD-ului (de la PNL și PMP) iar restul s-au abținut (vot practic tot împotrivă).  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...