Află cine a mai rămas în concurs pentru șefia teatrului Davila!

Astăzi a fost data limită de depunere a dosarelor și a proiecteor de management pentru cei care își doresc să conducă cea mai reprezentativă instituție de cultură din județ. Nu mai puțin de cinci candidați și-au depus dosarele pentru a participa la concursul organizat de CJ Argeș pentru funcția de director al teatrului Alexandru Davila din Pitești. Actorul Vasile Pieca a fost respins încă din faza depunerii dosarelor însă, pentru că nu îndeplinea condiția de a fi ocupat cel puțin un an de zile o funcție de conducere. În aceste condiții, cei rămași în competiție sunt regizorii Bogdan Cioabă și Zoltan Shapira, șeful secției Estradă, George Diaconescu și actrița Luminița Borta (Cazan). De remarcat că de data aceasta toți concurenții provin din cadrul teatrului Davila, la concursul precedent (terminat fără un câștigător) participând și persoane care nu lucrează în instituție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...