Vicele Marius Nicolaescu, vizită pe șantierul de la Muzeul Județean

Proiectul privind restaurarea Muzeului Județean Argeș este unul din cele trei ale Consiliului Județean, pe fonduri europene, care vizează patrimoniul și infrastructura culturală a județului.

Proiectul, realizat în parteneriat de Consiliul Județean Argeș (ca lider de proiect) și Ministerul Culturii, are o valoare de 20.281.853,69 lei cu TVA.

Lucrările au demarat la mijlocul anului 2021 și vor fi finalizate în luna aprilie 2023.

Marți, 21 iunie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a vizitat șantierul deschis la Muzeul Județean Argeș, pentru a vedea stadiul lucrărilor, dar și pentru a găsi, împreună cu managerul instituției și constructorul, soluții la posibilele probleme ce pot apărea.  Pentru vicepreședintele Marius Nicolaescu respectarea termenului de predare a lucrărilor este prioritară.

“Astăzi ne-am deplasat la șantierul de la Muzeul Județean Argeș împreună cu dirigintele de șantier și constructorul, dar și colegii din aparatul propriu, pentru a evalua situația la fața locului. Cu această ocazie am aflat că scoaterea la iveală a ruinelor schitului Buliga este aproape de finalizare, urmând ca în perioada următoare să fie conservat pentru continuarea lucrărilor la Muzeu. Ulterior, vom reamenaja, printr-un alt proiect, ruinele in situm pentru ca vizitatorii să le poată vedea la fața locului. Ne-am deplasat și la etaj, acolo unde a apărut o problemă, grinzile fiind atacate de putregai. Astfel, împreună cu proiectantul și constructorul s-a decis înlocuirea acestor grinzi cu unele noi. Aceste două lucrări –  ruinele schitului și găsirea soluțiilor tehnice pentru înlocuirea grinzilor-  ne-au adus într-o mică întârziere, dar sperăm să recuperăm în perioada următoare astfel încât la sfârșitul perioadei contractante să avem lucrările finalizate” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

În timpul acestor lucrări de reabilitare au fost descoperite o parte din ruinele Schitului Buliga, un edificiu ce se ridica în secolul al XVIII-lea pe locul actualului Muzeu Județean Argeș și care a fost demolat în anul 1900. Schitul, cu hramul Sfinții Îngeri, ridicat în anul 1745, dar definitivat abia în 1751, a fost ctitoria unui vestit negustor al vremii, Martin Buliga, și a soției sale, Anița.

Cum săpăturile arheologice la Schitul Buliga sunt aproape de finalizare, pentru a putea continua lucrările la Muzeul Județean Argeș, în perioada următoare vor începe lucrările de conservare ale schitului.

După finalizarea lucrărilor de consolidare ale vechii clădiri a Prefecturii (sediul Muzeului Județean), ruinele schitului vor fi evidențiate prin amenajarea unui muzeu în aer liber, care ar putea cuprinde inclusiv o zonă de relaxare. Acest complex va fi realizată în cadrul unui proiect separat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...