Primarul din Ştefan cel Mare eficientizează iluminatul public

Dacă unele primării au ales să întrerupă iluminatul public din motive de costuri prea mari cu energia electrică, în comuna Ştefan cel Mare, primarul Ion Parpală, a ales să eficientizeze iluminatul public, prin montarea unor led-uri cu consum redus de energie electrică. Numai în luna septembrie au fost montate 26 de lămpi economice în locul celor mari consumatoare.

Tot în Ştefan cel Mare se lucrează la DC 445, drum care străbate comuna până la graniţa cu judeţul Dîmboviţa. Lucrările vor fi finalizate curând  şi prevă intrări laterale sub formă de podeţe de acces. Lungimea acestui drum comunal deosebit de important pentru comunitatea locală, este de 800 de metri. Primarul Ion Parpală spune că, dacă vremea va rămâne stabilă vor începe şi lucrările de asfaltare a drumului comunal 131 din satul Glavacioc, pe care l-ar dori finalizat.

Imediat de cum Ministerul Dezvoltării semnează contractul de finanţare a proiectului ce vizează asfaltarea a 7 kilometri de drum comunal, primăria este gata să mdemareze lucrările care prevăd asfaltarea a 9 străzi din comună în cadrul proiectul realizat de primărie şi acceptat la finanţare în cadrul programului Anghel Saligny.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...