Primarul Cristian Gentea, măsuri pentru zona străzii Trivale

Primarul Cristian Gentea a fost ieri în zona străzii Trivale, răspunzând prompt, ca de fiecare dată, fiecărei sesizări bine argumentate ale locuitorilor din Pitești. De această dată, sesizările au vizat mașinile parcate de pe strada Trivale.
„Sunt în teren câteva ore pe zi și merg, de fiecare dată, împreună cu aparatul de specialitate, să verific și să căutăm soluții problemelor.
Traficul și aglomerația de mașini parcate pe strada de promenadă spre Parcul Trivale sunt dificil de gestionat, dar nu imposibil.
Pe termen scurt, vom fluidiza accesul spre parc și spre reședințele riveranilor prin două măsuri:
– amenajarea unei parcări cu plată în partea de jos a străzii – Gura Trivăii, măsură pentru care vom intra în Consiliul Local pentru a o propune, aproba și norma în cea mai eficientă formă;
– solicitarea către instituțiile Direcția Silvică Pitești, Școala de Maiștri Militari și Arhivele Naționale ca mașinile de serviciu să fie parcate doar în curțile instituționale proprii.
Simultan, vom acorda riveranilor tichete pentru a monitoriza numărul mașinilor cetățenilor de domiciliu.
În următoarea perioadă, vom urmări efectul acestor măsuri și vom interveni cu modificări necesare.
Pe termen lung, avem în strategie refacerea, reabilitarea străzii și creșterea potențialului ei natural și istoric, prin proiecte integrate în dezvoltarea municipiului.”, spune Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, pe 28 octombrie 2026! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de miercuri 28.10.2026, între orele 9 – 13, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Balotești, Crizantemelor, Trandafirilor, Haiducilor, Bradului, Plopilor, Intrarea Plopilor, Lacului, Aleea Castanilor, Daliei și Ficusului. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția unor lucrări programate la […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă: Pentru Argeș, aceste investiții înseamnă acces mai rapid, mobilitate mai bună și noi oportunități pentru economie

Ministrul Transporturilor a făcut o vizită în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele CJ Argeș pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să fie deschis circulației luna viitoare. “Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Stefan Ovidiu Popa, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi ajută pe liceenii din Pitești să își aleagă drumul profesional

Mentorat, ateliere și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii sunt oportunitățile propuse liceenilor din Pitești prin proiectul „Cine sunt eu?”, prezentat marți, 27 octombrie 2026, la Primăria Municipiului Pitești. Inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri să își descopere aptitudinile și să ia decizii informate privind studiile și cariera. Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța […]

Citește mai mult...