Primarul comunei Valea Iaşului – Lucrările la reţelele de gaze vor fi finalizate până la Paşti

Doar 600 de metri de conductă de gaze mai sunt de realizat din cei 3 kilometri care au fost prinşi în proiectul de realizare reţele de alimentare cu gaz din comuna Valea Iaşului. Primarul comunei, Cristian Enescu spune că până la sărbătorile de Paşti întreg proiectul va fi finalizat, în acest moment lucrându-se pe străzile Rogoz, Bălăşeşti şi Mihai Viteazu.

Primarul Enescu a mai spus că îşi doreşte să extindă acest proiect de alimentare cu gaze şi că depune, în acest scop, o cerere de finanţare, prin programul Anghel Saligny, pentru realizarea reţelei de gaze în satele Ungureni, Borovineşti, Valea Iaşului şi Bărbălăteşti.

„Extinderile ar urma să aibă o lungime totală de 15,4 km. Vom da hotărâre în Consiliul Local pentru depunerea proiectului. Soluția tehnică pentru racordare o avem de la Transgaz, deci lucrurile ar trebui să se desfășoare rapid. Important este să accesăm finanțarea”, a spus primarul Cristian Enescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...