După 20 de ani de absență comuna Bradu va avea din nou transport public de călători civilizat

A fost nevoie de 20 de ani şi de o conjunctură politică ce a reuşit să reunească primarii din trei localităţi limitrofe Piteştiului în folosul locuitorilor lor. A fost nevoie ca la Primăria Piteşti să ajungă primar Cristian Gentea, un om care ştie să coaguleze forţele pentru binele comun  şi să colaboreze cu ceilalţi primari în interesul cetăţenilor. De la 1 septembrie, după 20 de ani de absenţă, linia 12 a Publitrans va ajunge şi în comuna Bradu. Primarul comunei, Dan Stroe, şi el la fel de implicat în nevoile comunităţii locale, şi-a exprimat satisfacţia cu privire la intruducerea transportului public de călători pe ruta Piteşti- Bradu şi retur.

 

„Dragi brădeni, după o absență de 20 ani, Linia 12 de transport public local cu autobuze va fi operațională din nou, începând cu 1 septembrie.

Acest lucru a fost posibil și cu sprijinul domnului primar Gentea, dar și efortul conjugat al administrațiilor locale al comunelor din zona metropolitană, Bascov și Mărăcineni, cărora le mulțumesc încă o dată pe această cale.

Tarifele vor fi următoarele:

– prețul unei călătorii integrate pe bază de bilet este de 2,5 lei;

– prețul unui abonament nenominal integrat (toate traseele), pentru o zi, este de 10 lei;

– prețul unui abonament integrat (toate traseele), pentru o lună, este de 80 de lei.

Biletele de călătorie pot fi procurate de la:

– casele de bilete;

– automatele de bilete;

– din autobuzele dotate cu POS-urile marcate cu inscripția Mastercard sau Visa, cu carduri tip contactless, Master card sau Visa.

Abonamentele pot fi procurate de la casele de bilete„, a anunţat primarul comunei Bradu, Dan Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...