Ziua Națională a Adopţiei la Piteşti – O reuniune de suflet pentru sufletul copiilor

La Piteşti a fost organizat de DGASPC Argeş şi Alianța România fără orfani, un eveniment remarcabil cu ocazia Zilei Adopţiei. Primarul Piteştiului, Cristian Gentea a fost prezent la acest eveniment dedicat copiilor fără familii şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care se implică în rezolvarea acestei situaţii dificile pentru orice copil fără părinţi. Evenimentul săa desfăşurat în Parcul Lunca Argeşului , unde au avut loc  activităţi diverse pentru copii, de la modelat în lut, desen, pictură, face painting, modelare de baloane şi jocuri jocuri distractive şi a adus împreună părinţi adoptivi, copii adoptaţi şi autori de cărţi pentru copii.

“Astăzi, la nivelul județului Argeș, sunt 100 de copii adoptabili care așteaptă să meargă ”acasă”, acolo unde sunt cei care le vor fi părinți pentru totdeauna și 130 de familii care  așteaptă să împlinească destinul unui copil. Modificările legislative  în materia adopției din anul 2021 au determinat un trend ascendent” –  Tatiana EFTIME, director general al D.G.A.S.P.C. Argeș.

Primarul Cristian Gentea   le-a mulţumit organizatorilor pentru invitaţie şi a spus

“Este o zi specială dedicată dumneavoastră probabil, astăzi, cei mai fericiți părinți, care sunteți împliniți din două motive, odată pentru dumneavoastră și pentru acești micuți care și-au găsit o familie. Vă felicit pe toți pentru familiile frumoase pe care ați reușit să le întregiți, iar celor mici le urez să crească mari și frumoși, să aibă realizări deosebite cu care să își bucure părinții. Vreau să felicit conducerea DGASPC Argeș, pe doamna Tatiana Eftime, pentru întreaga activitate și pentru această inițiativă deosebită.” – Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.

“Vreau să felicit DGASPC Argeș pentru că știu câte acțiuni și câte proiecte avem împreună. Aceste proiecte sunt pentru copiii instituționalizați și nu numai. În plus, pentru mine, este un eveniment deosebit pentru că acolo, în public, se află o fetiță drăguță care este fiica mea și care acum este emoționată. Vă urez să aveți în continuare spor la muncă, faceți o treabă extraordinară și să știți că de câte ori veți avea nevoie vom fi alături de dumneavoastră.”, Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
“Plecând de la realitatea că orice ar fi sistemul nu poate înlocui familia, este de datoria noastră a tuturor celor implicați, la un nivel sau altul, să facem ca lucrurile să funcționeze. Știm că la nivel național sunt peste 48.000 de copii în situația de a fi adoptați. Acest lucru ne creează provocări destul de diverse și cred că este nevoie nu doar de intervenția statului, ci iată, așa cum vorbim și astăzi, de un parteneriat între privat și stat tocmai pentru a umple anumite neajunsuri ale sistemului. Vă felicit și eu pe toți cei acre faceți posibile aceste lucruri. Adopția, deși încă anevoioasă, creează noi destine.” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J Argeș.
Invitații la acest eveniment, familii adoptive, copii adoptați și oficialități, au avut ocazia să interacționeze unii cu ceilalți, iar activitățile desfășurate au fost diverse:
# ateliere de creație și distracție: pictură pe față, modelare de baloane, ateliere de desen, zone senzoriale și diverse jocuri individuale și de grup, animatori de grup diverse personaje, tobogan gonflabil, etc ;
# desene pe asfalt (Secția Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș);
# jocuri interactive și terapeutice;
# consiliere în vederea adopției, distribuirea de pliante cu informații privind procedura adopției;
# interviuri inspiraționale cu familii care au adoptat: poveștile unor familii care au experimentat adopția;
# momente artistice-  elevi ai Secției Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș

# Povestea  “Ionuț, băiețelul care a schimbat trenul”, în lectura autoarei Julianna Citirigă, adult adoptat;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...