ZIUA MONDIALĂ A APEI: APELE SUBTERANE, SĂ FACEM INVIZIBILUL VIZIBIL!

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea celebrează Ziua Mondială a Apei prin acțiuni menite să evidențieze importanța resurselor de apă pentru viață și mediul înconjurător. Tema din acest an este “Apa subterană. Să facem invizibilul, vizibil!” iar sloganul ne îndeamnă, pe fiecare, să o aducem în prim-plan. Apele subterane au un rol esenţial în ciclul hidrologic și sunt vitale pentru menţinerea zonelor umede, dar și pentru asigurarea alimentării râurilor și lacurilor, acţionând ca o rezervă tampon în perioadele secetoase. Destinate în primul rând alimentării cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei, apele subterane au importanță strategică. Utilizarea lor şi în alte scopuri se realizează numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.

La Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea startul activităților s-a dat la începutul lunii martie și se concretizează în activități de igienizare pe cursurile de apă administrate, desfășurarea de evenimente dedicate apei sau informării publicului.

Printre zonele igienizate amintim malul stâng al acumulării Golești pe râul Argeș, acțiune derulată de SGA Argeș în cadrul căreia au fost colectate din cuveta lacului 1,5 tone de PET-uri și 1 tonă de alte deșeuri, predate ulterior către un operator economic spre reciclare.

Salariații SGA Giurgiu au participat la igienizarea Canalului Plantelor în zona portului Giurgiu, iar cei ai SGA Teleorman au întreprins acțiuni de ecologizare a malurilor fluviului Dunarea în zona portului Turnu Măgurele.

Alături de instituțiile de învățământ partenere, în perioada 8 – 25 martie desfășurăm activități tematice sub sloganul Zilei Mondiale a Apei 2022 – “Apa subterană. Să facem invizibilul, vizibil”.

Astfel, la activitatea desfășurată la Palatul Copiilor Pitești, cei mai mici cetățeni au descoperit cu ajutorul specialistului nostru, cât de vizibilă este de fapt apa invizibilă, cum circulă și de cât timp are nevoie o picătură de apă să călătorească la suprafață sau subteran. De la un scriitor, au aflat de ce apa este binecuvântare și iubire, iar cu ajutorul unui jurnalist cum poate fiecare să fie vocea apei, contribuind la transmiterea mesajelor despre protejarea ei. Parteneri ai proiectului sunt Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Palatul Copiilor Pitești, C.C.D Argeș, Palatul Copiilor Târgu Jiu, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” Piteşti, Școala Gimnazială ,,Marin Preda” Pitești, Școala Gimnazială ,,Alexandru Davila” Pitești, Clubul Copiilor Mioveni, Clubul Copiilor Costesti, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Pitești, Școala Gimnazială „Traian” Pitești, Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, Liceul Tehnologic nr. 1 Mărăcineni Argeș, Liceul de Arte „Dinu Lipatti“ Pitești, S.G.R – Filiala Argeș.

​În data de 23 martie, cu ocazia sărăbătorii apei,  Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea organizează ședința Comitetului de Bazin. Pe ordinea de zi se află avizarea Planului de Management actualizat 2021 al spațiului hidrografic Argeș-Vedea (cel de-al treilea ciclu de planificare 2022-2027), prezentarea proiectului ROFLOODS – Implementarea Directivei Inundații Ciclul II – Hărțile de Hazard și Risc la Inundații & Planurile de Management al Riscului la Inundații. ​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Moment istoric la Bascov. Biserica din Valea Ursului a fost sfințită la 18 ani de la începerea lucrărilor

Comuna Bascov a trăit duminică, 30 august, un moment de mare însemnătate, odată cu sfințirea noii biserici din satul Valea Ursului, a cărei construcție a început în anul 2008. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Comunei Bascov și a reunit sute de credincioși. Sfânta Liturghie și slujba de sfințire au fost oficiate […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului”, o nouă experiență în Republica Moldova

Membrii Ansamblului Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului”, prezenți în Republica Moldova pentru a participa la Festivalul „Tradiții Românești la Nistru”, organizat în orașul Criuleni, au vizitat și Orheiul Vechi. Considerat unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Republica Moldova, Orheiul Vechi i-a impresionat pe artiștii argeșeni prin peisajele sale, istoria bogată și patrimoniul cultural […]

Citește mai mult...

Tinerii și familiile cu care Bascovul se mândrește au fost premiați!

Comuna Bascov are oameni de care poate fi mândră. Iar cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate este în oamenii săi și, mai ales, în copiii ei. „24 de cupluri din Bascov care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost premiate de Primărie pentru că sunt modele de […]

Citește mai mult...