Ziua Internațională a Iei, sărbătorită în avans la Bascov

În avanpremiera Zilei Internaționale a Iei, sărbătorită anual la data de 24 iunie, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” Bascov a avut loc un eveniment cultural deosebit, dedicat portului tradițional românesc și valorilor autentice ale folclorului național.
Manifestarea a reunit în sala de spectacole numeroase modele ale iei românești, fiecare purtând o poveste aparte, încărcată de simboluri, tradiție și emoție. Publicul a avut ocazia să admire frumusețea costumului popular și bogăția patrimoniului cultural românesc.
Primarul Gheorghe Stancu a transmis aprecieri organizatorilor și tuturor celor implicați în desfășurarea acestui eveniment, subliniind importanța păstrării și promovării tradițiilor românești.
Momentul central al evenimentului a fost recitalul susținut de Steliana Sima, care a oferit publicului o prestație artistică de excepție.
Programul artistic a fost completat de Ansamblul „Doina Bascovului”, alcătuit din soliști, rapsozi și dansatori, sub acompaniamentul orchestrei ansamblului.
Aplauze binemeritate au primit și membrii Ansamblului „Ciobănașul” din Corbii de Piatră, care au impresionat prin evoluția artistică.
Evenimentul organizat de Casa de Cultură „Adriana Trandafir” Bascov a reconfirmat interesul pentru valorile tradiționale românești și pentru promovarea patrimoniului cultural autentic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic”

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic” Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, ne explică astăzi cum trebuie privită o audiere la DNA. În cazul lui Ilie Bolojan, lucrurile sunt simple: omul a fost audiat ca martor, procurorul întreabă, demnitarul răspunde. Perfect. […]

Citește mai mult...

Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii Toamna are… gust, culoare și #tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce împreună peste 100 de #producători locali și meșteri populari din Argeș, #oameni care, prin munca […]

Citește mai mult...

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL angajează

SC Jud Pază și Ordine SRL organizează sesiune de depunere CV-uri în vederea selecției angajării ca și agent de securitate. CV-urile se pot depune la sediul societății din str. Calea Drăgășani, nr. 8, et. 2, Pitești, județul Argeș sau pe mail la adresa judpaza_ag@yahoo.com.

Citește mai mult...