Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Mioveni printr-un ceremonial religios și militar

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Mioveni printr-un ceremonial religios și militar
Joi, 26 iunie 2024, începând cu ora 10:00, Consiliul Local și Primăria Orașului Mioveni vor marca Ziua Drapelului Național printr-o serie de manifestări dedicate unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității și unității naționale.
Evenimentele vor debuta la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni, unde drapelul tricolor va fi sfințit de un sobor de preoți, în cadrul unui ceremonial religios cu profundă semnificație spirituală.
Ulterior, în fața sediului Primăriei Orașului Mioveni, va avea loc ceremonia oficială de arborare a Drapelului Național, în prezența reprezentanților administrației locale, ai instituțiilor publice, ai cadrelor militare și ai cetățenilor orașului.
În semn de respect și prețuire pentru acest simbol național, pe fațada principală a clădirii Primăriei va fi arborat un drapel tricolor de mari dimensiuni, vizibil de la distanță.
Organizatorii invită întreaga comunitate locală să participe la aceste momente solemne, prin care este cinstit Drapelul Național – simbol al libertății, demnității și continuității poporului român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...