Zi de dublă sărbătoare la Lunca Corbului și Priboieni!

În fiecare an, pe 8 septembrie, locuitorii comunelor Lunca Corbului și Priboieni îmbracă straie de sărbătoare pentru a celebra Nașterea Maicii Domnului și Ziua Comunei.

Alături de oamenii din cele două comune și de primarii Gheorghe Drăgan și Sorin Lupu au fost luniprefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, vicepreședintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, primari din localități vecine, consilieri județeni și locali.

Au fost onorate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, elevii merituoși și oameni care s-au remarcat în viața comunității.

“Ziua de astăzi, în care celebrăm Nașterea Maicii Domnului, este un moment în care credința se împletește cu bucuria revederii și cu mândria de a aparține unui loc cu tradiții puternice și oameni gospodari. Îi felicit pe primarii Gheorghe Drăgan și Sorin Lupu pentru performanța în administrație și pentru felul în care au știut să păstreze identitatea satului românesc și să transmită tradițiile și credința mai departe, ca temelie pentru generațiile viitoare. Îi felicit din suflet pe cei doi primari și pentru că, deși traversăm momente dificile, au reușit să oranizeze manifestări de suflet pentru întreaga comunitate fără a afecta bugetul local! Doar uniți și prin credință vom reuși să construim un viitor mai bun pentru #copiii noștri aici, acasă!”, a declarat prefectul Ioana Făcăleață.

Vicepreședintele Adrian Bughiu a oferit din partea CJ Argeș celor doi primari diplome de excelență pentru activitatea lor, ca semn de recunoaștere pentru rezultatele remarcabile în administrație.

“Respectul pentru #credința strămoșească și tradiții înseamnă puterea de a merge mai departe. Consiliul Județean va fi mereu un partener de nădejde pentru dezvoltarea localităților din Argeș, mai ales când lucrăm cu primari gospodari și cu viziune”, a declarat vicepreședintele Adrian Bughiu.

Sărbătoarea a fost întregită de spectacole pline de energie și culoare, cu formații locale care au adus pe scenă frumusețea cântecului și jocului popular. La Lunca Corbului toate cheltuielile au fost acoperite din sponsorizări, în vreme ce la Priboieni s-au făcut încasări de pe urma evenimentului care au depășit suma alocată.

La mulți ani, Lunca Corbului și Priboieni! La mulți ani tuturor celor care poartă în suflet această zi de credință și bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...