
Virgil Baciu – un monument de ipocrizie politică și frustrare personală
Fostul primar de la Corbi, Virgil Baciu, a făcut o postare în care atacă PSD într-o izbucnire de frustrare amară, mascată într-un discurs pseudo-reformist. Așa-zisa „exorcizare” a clientelei de partid pe care o invocă Baciu ar fi comică, dacă nu ar fi profund ipocrită, mai ales venind din partea unui om care n-a reușit nimic notabil în administrație și care a fost renegat de propria comunitate.
Despre ce moralitate ne vorbește Virgil Baciu, cel care a lăsat în urmă o Primărie cu probleme financiare grave, cu o contabilă dibace ce a făcut pagubă serioasă în timpul mandatelor sale și al propriei fiice? Ce „redresare” propovăduiește un om ale cărui afaceri sunt privite cu suspiciune în zonă, care n-a reușit să convingă nici ca primar, nici ca politician?
Virgil Baciu nu vorbește despre reformă. Vorbește despre răfuieli personale, despre orgolii mărunte, despre o dorință patologică de a rămâne relevant. N-a fost niciodată un om al construcției. A fost un agitator local, lipsit de viziune, care a crezut că dacă lovește în PSD, va căpăta aplauze. Dar ce a construit el în Corbi? Nimic. Nici infrastructură, nici dezvoltare, nici încredere.
Cât despre „urletul colectiv” pe care îl invocă, este mai degrabă proiecția propriei sale neputințe și marginalizări. PSD este un partid viu, care a guvernat și guvernează cu responsabilitate, aducând investiții, creștere economică și stabilitate. PSD nu urlă. PSD luptă. În Parlament, în comunități, în ministere. Și o face cu oameni profesioniști, nu cu impostori morali reciclați în apostoli ai reformei.
Cât despre Bolojan, nimeni nu neagă că are o retorică agresivă și o obsesie pentru „tăiatul” de posturi. Însă eficiența statului nu se face cu toporul și cu discursuri de Facebook, ci cu reformă reală, dialog, transparență și grijă față de oameni.
Virgil Baciu nu e decât un ecou slab al unei drepte frustrate, care nu a reușit niciodată să câștige respectul oamenilor prin muncă și rezultate. Postarea sa este o criză de nervi a unui politician expirat, care a fost respins de oameni și încearcă să se salveze atacând. Din păcate pentru el, românii știu să facă diferența între reformă și răzbunare, între guvernare și propagandă ieftină.



