Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu noii membri Salvamont

Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu noii membri Salvamont
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu cei mai noi membri ai echipei Salvamont Argeș, voluntarii Florin Octavian Ciobanu, care va activa în cadrul formației județene, și Ionuț Dan Cîrstea, care va activa în cadrul formației Câmpulung.
Cei doi au finalizat perioada de pregătire de doi ani în cadrul Centrului Județean Salvamont Argeș, centru acreditat de ANSMR pentru formarea salvatorilor montani, și au promovat examenul final, obținând atestatul de salvator montan.
În prezent, echipa Salvamont Argeș este formată din 21 de salvatori montani angajați și 20 de voluntari. Pentru asigurarea permanenței pe tot parcursul anului ar fi necesari aproximativ 72 de salvatori montani.
Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a felicitat noii salvatori, dar și șefii de formații care se ocupă de pregătirea acestora, subliniind faptul că școala de salvatori montani de la Argeș este recunoscută la nivel național pentru profesionalism și calitatea formării.
Cu această ocazie, cei doi salvatori au primit din partea vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș câte un fular cu însemnele FC Argeș, echipa fanion a județului. Consiliul Județean Argeș sprijină clubul FC Argeș prin finanțarea echipelor de copii, juniori și a echipei de fotbal feminin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...