Verificări privind respectarea legislației în domeniul calității apelor

Verificări privind respectarea legislației în domeniul calității apelor

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la verificările privind calitatea apei furnizate în sistemele publice, captate din bazinul superior al albiei râului Argeş , Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În cursul lunii februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat verificări împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, la mai multe unități de cazare și unități comerciale cu obiect de activitate prestarea de servicii de cazare, restaurant, respectiv săli de evenimente, situate în comune aflate în aval față de Barajul Vidraru, împrejurare în care au fost constatate deficiențe privind gestionarea apelor uzate.

Astfel, au fost efectuate 13 controale, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 18.000 de lei , conform H.G. 714/2022 privind sistemele individuale de colectare și epurare a apelor uzate și O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.

Totodată polițiștii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmite 4 dosare penale , privind săvârşirea de infracțiuni prevăzute de Legea 107/1996- legea apelor, ce au fost înaintate unității de parchet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...