Vaccinurile lui Cîţu au fost intens promovate şi susţinute de actualul ministru al Justiţiu, Alina Gorghiu

Încrengătura din jurul miliardului de euro luat din buzunarele românilor cu japca pentru BigPharma depăşeşte triunghiul amoros, Cîţu, Voiculescu şi Mihăilă. În avalanşa de nedreptăţi şi ticăloşii care striveşte societatea românească, mai cu intenţie, mai din nepăsare, se trece cu vederea faptul că, dacă actualul acuzat de jaf, Florin Cîţu a ajuns la butoanele guvernului cu susţinerea, trădarea şi implicarea intensă a actualului ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu. Ea este cea care l-a fluturat pe Florin Cîţu prin toate mediile, ea este cea care l-a trădat pe Orban, fiind susţinută de Iohannis, pentru a –l promova în funcţia de şef al Guvernului, pe fostul condamnat din Statele Unite, Florin Cîţu. Tot ea este cea care i-a luat apărarea când presa a dezvăluit nefăcutele lui Cîţu din tinereţea lui în America. Şi tot ea, adică Alina Gorghiu, este omul din dreapta lui Cîţu în toate campaniile de vaccinare a populaţiei cu nişte vaccinuri despre care iese acum la iveală că s-au ascuns toate informaţiile, în ciuda faptului că, inclusiv cea care se dă acum cavalerul dreptăţii şi stăpâneşte Ministerul Justiţiei, stia că vaccinurile nu sunt nici sigure, nici dovedit eficiente.

Alina Gorghiu a mers cu flamura vaccinurile în mână şi în dinţi pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze, indiferent de consecinte . Atât de mult încât, Alina Gorghiu chiar şi-a dat arama pe faţă într-o postare de promovare a vaccinurilor, spunând nici mai mult, nici mai puţin că dacă oamenii mor din cauza vaccinurilor , o fac pentru sănătatea lor. Da, aţi citit bine, fără să vrea Alinei Gorghiu i-a scăpat atunci porumbelul din gură.

Ba mai mult, Cosmin Gușe a transmis în spațiul public informaţii potrivit cărora Alina Gorghiu şi soţul domniei sale ar fi fost complici în aceasta achiziţie cu Florin Cîţu în ciuda faptului că ministrul de finanţe de atunci, Alxandru Nazare, a refuzat să avizeze pozitiv nota de fundamentare a achiziţiei. Dar să cine să îl ia în seamă pe Nazare când Alina Gorghiu avea şi are susţinere de la Cotroceni şi ea îl ţinea în braţe pe Florin Cîţu. Acum, în imensa ipocrizie care o caracterizează, Alina Gorghiu, şefa de la PNL Argeş, care a îngropat pur şi simplu liberalismul din judeţ, flutura în mod patetic steagul justiţiei. Mai crede cineva în vorbele goale ale formei fără fond numită Alina Gorghiu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...