Uzina de la Mioveni a produs vehiculul DACIA JOGGER cu numărul 250.000!

„Un sfert de milion! La atât se ridică numărul vehiculelor Dacia Jogger produse la Uzina de la Mioveni de la lansarea acestui model, în toamna anului 2021.

Destinat unui client din Germania, vehiculul aniversar este un exemplar cu motorizare hibridă de 140 CP, în configurație cu 7 locuri și nivel de echipare Extreme” transmite compania.

Spațiul interior generos, caracterul polivalent și ergonomia remarcabilă sunt atribute care i-au asigurat modelului Jogger recunoașterea presei de specialitate, reflectată, doar în ultimul an, în premii precum „Smart Spender Award”, acordat de publicația britanică Carwow, „Residual Value Award 2024”, atribuit de AutoVista Group, sau trofeul „Best Family Car 2024”, acordat de publicația Carbuyer, din Marea Britanie.

Lideră al segmentului C-Break din România încă din primul an de comercializare, Dacia Jogger a fost vândută, până la sfârșitul lunii februarie 2025, în peste 12.000 de exemplare.

Peste 90% din producția modelului este destinată exportului, cu precădere în țările Europei Occidentale. Principalele piețe externe ale modelului Jogger sunt: Franța (aproape 65.000 de unități), urmată de Germania (41.750 de unități), Italia (21.350 unități), Marea Britanie (20.000 de unități) și Spania (19.000 de unități)*.

* Vânzări cumulate de la lansare până la 1 martie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...